FENOMENUL BUCUREȘTI

33,3% prezență la vot. Consecinţa 1,2 milioane de alegători bucureșteni ABSENȚI. Primar general ales de 13,5% din populație.

Bucureștiul trebuie să fie exemplul suprem de implicare în viața societății, noi locuitorii acestui oraș trebuie să fim primii garanți ai securității votului, democrației și responsabilității civice.

Este datoria noastră

Suntem datori, nouă dar și restului românilor să nu lăsăm politica de cumetrie, a șpăgilor și a promovării nonvalorilor să ne îndepărteze de viața politică. Dacă cedăm în fața acestor comportamente politice vechi deja de zeci de ani, care au dezgustat atât de mulți oameni valoroși și prin care astfel de oameni au fost marginalizați, atunci vom fi pierdut lupta pentru țara noastră, pentru viitorul nostru și pentru viitorul copiilor noștri.

Noi, trebuie să fim uniți, uniți în implicare și în determinare. Trebuie să fim solidari unii cu alții și trebuie să facem acel ceva „extra” pentru a aduce o schimbare, iar prima schimbare pornește cu votul.

Nu mai avem ce face acum cu privire la ce s-a întâmplat în trecut dar putem să nu mai repetăm greșelile trecutului în viitor apropiat.

Pentru a evita greșelile trecutului trebuie să conștientizăm care au fost acelea și DA, Bucureștiul dă tonul absenteismului electoral, conducând detașat lista „rușinii”. Acest absenteism ne-a adus în situația ca astăzi să avem un întreg București condus de oameni fără absolut nicio legitimitate morală. Legală DA, dar morală NU!

Avem un primar general ales de 13,5% din totalul bucureștenilor

Astfel, astăzi avem un primar general ales cu 246.553 de voturi dintr-un total de 1.787.255 alegători înscriși pe listele electorale, care procentual se transpune într-un procent de reprezentativitate de aproximativ 13,5% din totalul locuitorilor cu drept de vot din București!!!

În continuare ca o analiză pe sectoare:

  • Sectorul 1: Dan Tudorache (PSD) a obținut 23.220 voturi, faţă de Clotilde Armand (USB) 21.504 voturi – LEGITIMITATE POPULARĂ CÂȘTIGĂTOR 11%.
  • Sectorul 2: Mihai Toader (PSD) a obținut 33.527 voturi, faţă de Dan Cristian Popescu (PNL) 23.562 voturi – LEGITIMITATE POPULARĂ CÂȘTIGĂTOR 10,5%.
  • Sectorul 3: Robert Negoiță are 74.645 voturi, faţă de Roxana Wring (USB) 21.041 voturi – LEGITIMITATE POPULARĂ CÂȘTIGĂTOR 19%.
  • Sectorul 4: Daniel Băluță (PSD) a câștigat cu 33.606 voturi, faţă de Răzvan Sava (PNL) 18.979 voturi – LEGITIMITATE POPULARĂ CÂȘTIGĂTOR 12,3%.
  • Sectorul 5: Daniel Florea (PSD) a obținut 26.763 voturi, faţă de Ovidiu Raeţchi (PNL) 19.232 voturi – LEGITIMITATE POPULARĂ CÂȘTIGĂTOR 10,75%.
  • Sectorul 6: Gabriel Mutu (PSD) a câștigat cu 39.834, faţă de Mihail Daneş (USB) 22.430 voturi – LEGITIMITATE POPULARĂ CÂȘTIGĂTOR 12%.

Ce ne învață această statistică?

Posibil 2 lucruri: putem să lăsăm un procent de 10 – 12% din locuitorii Bucureștiului să ne decidă viitorul sau…SĂ IEȘIM LA VOT si SĂ NE DETERMINĂM SINGURI VIITORUL.

În postarea următoare, vorbim despre faptul că doar câteva voturi pot schimba rezultatele unor alegeri locale. Nu știu cât prieteni aveți în online, dar, veți descoperi că sunt municipii de județ care au fost câștigate la distanță de…„un cont de socializare cu câteva sute de prieteni”.

 

#VforVOTE #EUvotez #Vot2punctZERO #HoriaGrigorescu